Cine sunt miniștrii demisionari. Bilanțul mandatelor. Ce se va întâmpla de acum încolo…

Susține blogul cu un share:

Summary

Miniștrii USR PLUS și-au anunțat luni seară demisiile, iar ieri dimineață au ajuns la Guvern pentru a-și depune mandatele. În acest moment, Coaliția este ruptă, iar România a intrat, oficial, în criză politică. Iată cine a plecat din Executiv și ce se va întâmpla de acum încolo!

Marți dimineață, la primele ore ale zilei, miniștrii USR PLUS în frunte cu vicepremierul Dan Barna au început să sosească la Palatul Victoria pentru a-și înregistra demisiile la Secretariatul General al Guvernului. Primii care au ajuns au fost Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, vicepremierul Dan Barna și Claudiu Năsui, ministrul Economiei.

Până ieri, Alianța se afla în Guvern cu șase mandate: Dan Barna, vicepremier, Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Ciprian Teleman, ministrul Cercetării.

Acum, mingea se află în terenul premierului Florin Cîțu, care trebuie să numească interimarii.

Dan Barna: „Cîțu nu are respect pentru adevăr”

„Am decis că nu putem merge mai departe cu un premier care nu are un minim respect pentru adevăr”, declarat Dan Barna luni, anunțând demisiile miniștrilor USR PLUS. „Prin aceste demisii se deschide calea venirii în Parlament pentru un vot de încredere. Fie PNL acceptă că USR PLUS e un partener serios și responsabil și atunci mergem mai departe, fie PNL decide să funcționeze pe model USL, PSD este alături acolo de Florin Cîțu”, a continuat Barna.

Drulă: „Da, Florine, s-a terminat!”

Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor, care a susținut imediat după depunerea mandatului o conferință de presă, a declarat că prioritatea sa au fost investițiile și asta a livrat. „Am avut 3,7 miliarde investiții fonduri europene”, a declarat Drulă, care l-a numit pe premierul Florin Cîțu „terminat politic”. „Da, Florine, s-a terminat! Te agăți de putere, dar România nu te mai vrea”, a exclamat Drulă. Fostul ministru a făcut și un scurt bilanț al activității sale de 8 luni:

  • „Închei acest mandat cu fruntea sus și cu mândria a tot ce am realizat aici împreună cu echipa mea. La începutul acestui mandat spuneam că prioritatea noastră sunt investițiile și asta am livrat. La final de august, avem 3,7 miliarde de lei investiții din fonduri europene. Spre comparație, în 2020 au fost 3 miliarde, în 2019 2.2 pe aceeași perioadă a anului, pe opt luni. Unde s-au dus banii ăștia? S-au dus în autostrăzi, în căi ferate, în infrastructura României”.
  • „Am reparat acea rușine națională, drumul național 68 A, între Coșava și Coșevița, în paralel cu sectorul lipsă din A1, între Lugoj și Deva”.
  • „Am turat motoarele la maxim pentru ca anul acesta să fie terminate proiectele A 10 Sebeș Turda, mai exact lipsește lotul 2, se vor deschide anul acesta ultimii 29 de km și autostrada va fi completă.”

Ioana Mihăilă, bilanț după doar 4 luni de mandat

  • “Acum puțin peste patru luni, la preluarea mandatului, ne-am stabilit trei obiective: obținerea de fonduri europene, reforma managementului din sănătate, creșterea accesului la servicii medicale. În aceste luni am reușit să demarăm măsuri și proiecte importante” și-a început bilanțul fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă.
  • „La capitolul investiții, am realizat progrese reale. Vorbim de spitalul din Iași, Craiova, Cluj”.
  • „Am deblocat proiectele de construire a celor trei mari centre de mari arși: Timișoara, București și Târgu Mureș”.
  • „Luna această urmează să fie operativă noua secție UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgențe din Brașov.”
  • „În privința Spitalului Regional Craiova, contractul de finanțare se va semna în anul 2022, iar în decembrie, contractul de proiectare.
  • „La Timișoara în cadrul Spitalului Județean de Urgență a fost finalizat proiectul tehnic pentru construire. Licitația pentru contractarea lucrărilor este planificată a fi inițiată la sfârșitul acestei luni, iar semnarea contractului pentru lucrările de construcție este estimată să se realizeze în februarie 2022”.
  • „La Târgu Mureș, la sfârșitul lunii iulie a fost aprobată investiția pentru construcția centrului de Arși din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență. Autorizația de construire este estimată a fi obținută luna viitoare, urmând ca semnarea contractului să se realizeze în august 2022”, a mai spus Ioana Mihăilă.

Ce se va întâmpla de acum încolo

După demisia în bloc a miniștrilor USR PLUS, premierul Florin Cîțu trebuie să desemneze interimari care să ocupe locurile rămase goale. Apoi, este obligat să meargă împreună cu acești miniștri în fața parlamentului pentru a obține votul de încredere. Acest lucru trebuie să se întâmple în termen de 45 de zile de la numirea interimarilor. Nu se poate merge mai departe altfel.

Parcursul moțiunii de cenzură

Între timp, va intra în linie dreaptă și moțiunea de cenzură. Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. Textul se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

Momentele cheie ale crizei guvernamentale

Premierul Florin Cîțu a încercat să adopte în ședința de Guvern din 1 septembrie controversatul proiect de investiții locale „Anghel Saligny”, cu care USR PLUS nu a fost de acord. Pentru că nu avea aviz din partea ministerului Justiției, iar ministrul Stelian Ion refuza să-l acorde, premierul îl demite și îl pune interimar pe Lucian Bode. Vineri, proiectul este adoptat, iar reacția USR PLUS este virulentă. Alianța depune o moțiune de cenzură împreună cu AUR, dar prezentarea acesteia în Birourile Permanente Reunite eșuează de trei ori din lipsă de cvorum. Luni, Dan Barna anunță demisiile miniștrilor USR PLUS din Guvern, iar marți oficialii le depun la palatul Victoria. Tot marți este reprogramată o nouă întâlnire a Birourilor Permanente Reunite pentru prezentarea – a patra oară – a moțiunii de cenzură.

 


Susține blogul cu un share:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *